„Omul
nu poate trai daca nu simte atasament fata de ceva care sa-l depaseasca... viata
nu este suportabila decat daca ii intrevedem ratiunea de a fi, daca are un tel
prin care sa merite osteneala de a o trai.”
Emile Durkheim in „Sinuciderea”
(1897)
Luni dimineata. Peron metrou Eroilor. De obicei merg cu capul in pamant, uitandu-ma pe unde calc. Sunt cam impiedicata de felul meu, asa ca ... intelegeti ce vreau sa spun. Simt nevoia sa ridic privirea si ochii mi se opresc pe unul din ecranele mari pe care apar reclame si stiri. Pe banda ingusta din josul ecranului se deruleaza urmatoarea stire: “Fondatorul reţelei de socializare Reddit, Aaron Swartz, a murit la vârsta de 26 de ani. Potrivit primelor informaţii, tânărul antreprenor s-a sinucis, vineri, la New York.” In primele secunde, creierul meu refuza sa proceseze informatia. 26 de ani! Doar 26 de ani!
Sa te sinucizi la 26 de ani este trist si dureros. Ce poate fi atat de
ingrozitor incat sa te determine sa pleci din aceasta viata cand inca nici nu
ai apucat sa o traiesti. La 26 de ani esti atat de tanar!
Apoi mi-am amintit alte stiri, despre adolescenti si chiar copii care s-au
sinucis de dorul parintilor, din cauza unei iubiri neimpartasite, din cauza
unei note proaste, din teama ca si-au dezamagit parintii si vor fi aspru
pedepsiti, din cauza ..., din cauza ...
Ma intreb mereu ce se intampla in mintea celui care alege sa-si curme
viata. Ce gandeste, ce
simte, daca ii este teama sau nu. Am dezbatut de multe ori cu prietenii mei subiectul
sinuciderii. Ei sunt de parere ca a te sinucide este un gest de lasitate, o
fuga din fata greutatilor, o dovada de slabiciune, un refuz de a te confrunta
cu problemele si a le depasi. Sunt, de fapt, argumentele clasice pe care le
arunca in lupta cei care sunt impotriva sinuciderii. Nu ca cineva ar putea fi de acord cu sinuciderea,
dar poti sa nu o judeci cu atata indarjire si sa incerci sa intelegi ce se
petrece in culisele acestui gest final.
Mie mi se pare ca iti trebuie curaj, foarte, foarte, foarte mult curaj ca
sa te sinucizi. Si o determinare feroce. O hotarare atat de puternica, incat
absolut nimic, nici un argument, logic sau chiar absurd, sa nu te mai poata
intoarce din drum.
A crede sau a nu crede in viata de dupa moarte s-ar putea sa fie un
argument determinant. Celor care cred ca viata aici pe Pamant, in aceasta forma
fizica incorsetanta si vulnerabila, este doar o aventura de o clipa la scara
Universului, s-ar putea ca plecarea sa li se para o mare usurare si o
reintoarcere acasa. Fara ezitari si fara regrete.
Mai greu de inteles este ce se petrece in
mintea celor care nu cred ca sufletul este nemuritor. Care nu cred ca dincolo de prag ii asteapta ceva
sau cineva. Poate ei se gandesc ca este ca si cum ai adormi si totul dispare in
acea liniste si pace a somnului fara vise. Ca te risipesti precum nisipul in
vant si in urma ta nu mai ramane nimic, absolut nimic. Doar o amintire. Ar fi
trist sa nu ramana nici macar atat.
Am sovait zile bune daca sa scriu sau nu acest articol. Nu este un subiect
atragator dar, din pacate, nu poti separa moartea de viata, oricat de mult am
vrea si oricat de mult ne-am feri sa vorbim despre ea. “Singurul lucru
cert în viaţa aceasta este moartea”, spunea Bartolomeu Anania. Cu totii avem liber arbitru. Stiu ca foarte multi nu vor fi de acord,
dar eu cred ca fiecare are dreptul sa faca ce vrea cu propria viata. Iar noi, ceilalti, n-ar trebuie sa-i
judecam cu atata asprime si indignare pe cei care aleg sa “iasa din sistem”. Pentru
ca nici unul dintre noi, cei care privim de pe margine, nu stim care este
adevarul celui care a decis sa plece. Daca ne-am putea pune, doar pentru o
clipa, in locul celuilalt si am deveni astfel pe deplin constienti de
convingerile lui, de valorile lui, de povestea lui de viata, cred ca atunci, si
numai atunci, am intelege si poate chiar am fi de acord cu gestul lui.
E dureros cand cineva atat de tanar se
sinucide. Nu este esecul lui. Este esecul nostru, al tuturor. Faptul ca nu am putut tine in viata un
tanar inseamna ca ceva in mentalitatea noastra, in modul cum este construita
societatea nu este deloc in regula. Ceva scartaie grav. Dar asta o stim deja cu totii.
Cercetarile din ultimii ani incep sa dovedeasca stiintific ca “dincolo” nu
mai este doar o destinatie ipotetica, fantastica, un refugiu al celor carora le
este frica de moarte sau care cred intr-o religie sau alta. “Dincolo” devine
din ce in ce mai mult un spatiu pe cale de a se dezvalui, o lume ascunsa intre
alte lumi. “Nimic nu se pierde, totul se transforma”, dupa cum bine spunea Antoine Lavoisier,
parintele chimiei moderne.
Materia se transforma in energie, energia se transforma in materie. Dar asta
este alta poveste, mult mai complexa si mai complicata.
Ce vreau sa spun este ca oameni de stiinta ca Raymond Moody,
Elisabeth Kubler Ross, Karlis Osis,
Fred. W. Schoonmaker, Stuart Hameroff, Roger Penrose, Sam Parnia,
Jeffrey Long, Maurice S. Rawlings sunt foarte aproape de a demonstra existenta sufletului separat de corpul
fizic si, mai ales, existenta vietii dincolo de moarte.
In cartea „Prin ochii sufletului”, de Ronald si Mary Hulnick (editura For
You, 2012) se spune ca: „Nu suntem fiinte umane care au suflete, suntem suflete
care traiesc o experienta umana.” Se pare ca sufletul stie tot ce se va
intampla, inclusiv momentul si modul in care vom parasi aceasta lume. Dar a
ales sa uite, caci n-ar mai fi avut nici un haz sa traiasca o viata in care sa
stie fiecare pas, fiecare gest, fiecare lucru care se va intampla. Unde ar mai
fi fost farmecul de a face propriile greseli, de a intra in buclucuri, de a lua
decizii aiurea care sa-l arunce pe directii neimaginate. Este poate ceea ce
unii numesc predestinare. Poate ca acest destin de care vorbim cu totii si de
care ne plangem mereu ca nu putem scapa este, de fapt, ceea ce sufletul,
inainte de a se naste in corpul sau fizic, a ales sa traiasca in noua viata. Nu
stiu. Nu am de unde sa stiu. Dar este o varianta demna de luat in seama. Poate
ca, pentru cei care se sinucid, alegerea de a-si lua propria viata a fost
facuta cu mult inainte. Poate chiar inainte de a se naste. Este experienta pe
care acel suflet a ales sa o traiasca in aceasta viata. O experienta care nu
este numai a lui ci este si a celorlalte suflete care-l acompaniaza in aceasta
existenta, fiecare din aceste suflete avand ceva anume de invatat, de lamurit,
de exorcizat, de ispasit sau de vindecat.
Este trist cand un tanar se sinucide. Dar, repet, cine stie? Poate ca asta
era destinul lui. Poate ca, daca sufletul este nemuritor, se va intoarce
intr-un alt corp fizic si va avea, de data asta, o viata implinita si minunata.
Putem doar spera. Pana cand vom stii cu siguranta.
Eu cred ca acel „dincolo” exista cu adevarat si ca este intr-adevar acel
acasa dupa care tanjim cu totii, este un loc plin de liniste, pace, cunoastere,
iubire, frumusete, este locul unde ne asteapta cineva drag si unde nu esti
niciodata singur.
Cine sunt:
- Dr. Raymond Moody: Medic la Spitalul Universitar din Virginia. Savant de renume mondial, un cercetător premiat si o autoritate in domeniul EGVM (experiente la granitele dintre viata si moarte). El este si un scriitor cunoscut, printre lucrarile sale numaradu-se “Viata de dupa viata”, “Lumina de dincolo” si “Intalniri cu fiinte dragi plecate dintre cei vii”. Director al departamentului Programe Speciale al Institutului de Servicii Parapsihologice, a lucrat ca psihiatru si profesor de psihologie si filozofie.
- Dr. Elisabeth Kubler-Ross: Director adjunct al Sectiei de Psihiatrie la Universitatea din Chicago, relateaza experienta a peste 1000 de persoane care si-au revenit din moarte clinica si au povestit aceleasi lucruri despre realitatea spirituala.
- Dr. Karlis Osis: Societatea Americană de Cercetări Psihice din New York. A studiat intre anii 1960-1976, 877 de cazuri si a ajuns la concluzia ca realitatea spirituala este cat se poate de evidenta. El a spus: „Cred ca exista viata dupa moarte, pentru ca am văzut prea multe evidente ca sa le pot ignora. Am adunat sute de marturii de la cei care au trecut prin experienta mortii si de fiecare data ni se raporta ca au venit prietenii sau rudele ca sa-i conduca intr-o alta existenta”.
- Dr. Fred W. Schoonmaker: Directorul Serviciului Cardiovascular la Spitalul Sf. Luca din Denver, a colectat timp de 19 ani rapoarte de la peste 1400 de persoane care au infuntat realitatea mortii.
- Dr. Stuart Hameroff: Profesor emerit la Departamentul de Anestezie si Psihologie si directorul Centrului de Studii ale Constiintei de la Universitatea Arizona, Statele Unite.
- Sir Roger Penrose: Matematician si fizician englez, profesor emerit de matematica la Universitatea Oxford.
- Dr. Sam Parnia: Unul dintre cei mai cunoscuti experti in domeniul inovator al experientelor mortii iminente (EMI) si fondatorul primului centru de cercetare care vizeaza problema constiintei.
- Dr. Jeffrey Long: Doctor in medicina, oncolog radiolog la Houma, Louisiana. A facut parte din consiliul director al Asociatiei Internationale pentru Studiul Experientelor in Apropierea Mortii si a infiintat Fundatia Nonprofit de Cercetare a Experientelor in Apropierea Mortii si site-ul NDERF.
- Dr. Maurice S. Rawlings: Profesor la Universitatea Tennessee, specialist in boli cardiovasculare. Este autorul lucrarii „Dincolo de portile mortii”, in care relatează experientele a peste 100 de pacienti. Printre altele, el spune: „Experientele vietii de dincolo de moarte sunt mult mai mult decat imaginatie sau fantezie cauzata de droguri. Exista in mod real Rai si Iad”.
Carti recomandate:
- Viata dupa moarte. Puterea dovezilor, de Deepak Chopra (editura For You, 2007)
- Viata dupa viata, de Raymond Moody (editura Adevar Divin, 2012)
- Despre moarte si a muri, de Elisabeth Kubler-Ross (editura Elena Francisc Publishing, 2008)
- Intrebari si raspunsuri despre moarte si a muri, de Elisabeth Kubler-Ross (editura Elena Francisc Publishing, 2010)
- Moartea, stadiul final al evolutiei, de Elisabeth Kubler-Ross (editura Elena Francisc Publishing, 2010)
- Cine moare? de Stephen Levine (editura Elena Francisc Publishing, 2009)
- Conversatii cu Dumnezeu, de Neale Donald Walsh (editura For You, 2000)
- Ultima frontiera, de Sam Parnia (editura Humanitas, 2011)
photo credit:www.flickr.com/photos/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu