Emotiile de vineri

Se spune ca nu e bine sa începi ceva vineri. Sau marti. Sau sambata. Asta inseamna ca nu mai raman disponibile decat patru din cele sapte zile ale saptamanii. Una e luni, cand toata lumea stie ca nici iarba nu creste, daramite sa mai demarezi cine stie ce proiect important. Urmatoarea e miercuri, dar cine incepe ceva la mijlocul saptamanii? Total aiurea! Urmeaza joi, cand mintea deja zburda spre taramul minunat al week-end-ului. Iar duminica! Serios? E week-end frate! Nici sa nu te gandesti! 

Astfel ca, daca ar fi sa ma iau după superstitii, n-as mai incepe nimic, niciodata. E clar ca tocmai zilele de care ar trebui sa te feresti au cel mai bun potential. In plus, daca o dai in bara, ai pe cine sa dai vina: „Naiba m-a pus sa incep tocmai vineri!”

Pentru ca mie intotdeauna mi se intâmpla pe dos, am decis ca prima mea postare serioasa pe blog sa fie tocmai intr-o zi de vineri.  

Un blog despre emotii! 

Emotii, emotii, frumoasele mele emotii! Ca sa parafrazez un cantec celebru in tineretea parintilor mei. 

Nu sunt un specialist al emotiilor. Nici pe departe! Nu cred ca cineva este sau ar putea fi un astfel de specialist. Cu totii avem emotii, de toate felurile, bune, rele, frumoase, terifiante, dureroase, exaltante. Paradoxal, nu stiu prea multe despre emotii. Doar că ele sunt acolo, le simt bantuind prin zona inimii, a plexului, a stomacului, coborand spre picioare si urcand apoi spre tample. Ma lovesc de ele zi de zi. Sau, mai corect, ele ma lovesc pe mine zi de zi. Si, Doamne, ce ma mai altoiesc! Nu pot trai fara ele, dar cateodata m-as lipsi bucuroasa de prezenta lor. Pentru ca uneori doare. Si doare al naibii de rau.

Sunt un umil invatacel. Un ucenic care vrea sa stie tot ce se poate stii despre emotii. Vreau sa le inteleg. De unde vin, cum apar. E doar chimie sau e mult, mult mai mult? Apartin sufletului sau mintii? Pot fi rationale sau sunt pur si simplu instinctive? Emotii rationale? Strasnic oximoron! Cea mai grozava contradictie in termeni. Sau poate nu! 

Ce sunt emotiile? Intotdeauna e bine sa incepi cu o definitie. E clasicul punct de pornire intr-o calatorie a carei destinatie e inca undeva în ceata.

In DEX emotiile sunt definite astfel: „Reactie afectivă de intensitate mijlocie si de durata relativ scurta, insoţita adesea de modificari in activitatile organismului, oglindind atitudinea individului fata de realitate.”  

Simplu, clar, stiintific. Cuvantul emotie provine din latinescul emotionis care inseamna "impulsul ce aduce reactii".

 Neale Donald Walsch, autorul Conversatiilor cu Dumnezeu, spune: „Emotia este puterea care atrage.”

Dar definitia care mie mi s-a parut extraordinara este a lui Ambrose Bierce, care, in ciuda numelui, este american, nu francez, si care scria in „Dictionarul diavolului”: „Emotie. O boala injositoare, cauzata de delimitarea inimii fata de cap. Este uneori insotita de o eliminare abundenta de clorura de sodiu hidratata din ochi.”

N-as merge chiar atat de departe sa numesc emotia „boala”, si cu atat mai putin „injositoare”, dar m-a amuzat sincer partea cu clorura de sodiu. Pentru ca aici chiar are dreptate. Lacrimile sunt sarate si sunt companioni fideli ai emotiilor.  

Ce am fi fara emotii? Ceea ce de fapt chiar incercam sa fim in cea mai mare parte a timpului. Niste robotei multitasking, purtand o masca protocolara, echivalentul farurilor de intalnire de la masini. Hei! Pune-ti repede masca, oameni la orizont! V-ati uitat vreodata cu atentie, cu atentie adevarata, la cei pe langa care treceti pe strada? Pe chipurile lor rareori se oglindeste ceva. Au o expresie neutra, in general preocupata, si in majoritate mohorata. Putini zambesc, putini viseaza. 

Sunt atat de multe emotii! Bucurie, entuziasm, satisfactie, mandrie, optimism, incantare, uimire, simpatie sau dispret, invidie, manie, tristete, dezamagire, rusine, frica. Suntem capabili de atat de multe emotii! Si suntem constienti de atat de putine dintre ele!

Suntem atat de diferiti unii de altii. Dar toti traim, simtim, aceleasi emotii. Cu totii iubim, ne temem, ne bucuram, dispretuim, ne e rusine, suntem incantati, si asa mai departe. Ne plac lucruri diferite, reactionam diferit la aceleasi intamplari, dar, in esenta, simtim la fel. Doar stimulii difera. 

Folosim adesea expresii ca:

„Mi s-a strans stomacul de frica.”

„Mi s-a oprit inima in piept.”

 „Am fluturi in stomac.”

 „Mi se invarte capul pe umeri.”

„Am incremenit din cap pana in picioare.”

Toate descriu emotii. Haideti sa incercam sa le intelegem si sa invatam sa traim cu ele. Sa le exprimam deschis, liber, sa nu ne mai ascundem in spatele unor masti care ne impiedica sa ne cunoastem unii pe altii, sa ne acceptam asa cum suntem si sa traim impreuna vieti minunate. 

Ce ziceti? E vineri! Ce avem de pierdut?