„Cartile sunt cei mai tacuti si constanti prieteni;
sunt cei mai accesibili si intelepti consilieri si cei mai rabdatori profesori.”
sunt cei mai accesibili si intelepti consilieri si cei mai rabdatori profesori.”
Charles W. Eliot
M-am
autodiagnosticat ca un cumparator compulsiv de carti. Stiti cum arata Tom cand
ii era foarte, foarte foame si il vedea pe Jerry sub infatisarea unui pui
prajit si aburind? Ei bine, asa arat eu in fata unei librarii. Imi creste
pulsul, simt furnicaturi in degete si picioarele ma poarta singure dincolo de
prag, de parca ar avea o vointa proprie. Orice impotrivire este inutila.
Cand intru
intr-o librarie si ma vad inconjurata de rafturi si rafturi cu carti, pot spune
ca sunt un om fericit. Imi place
amestecul vibrant de culori si mirosul acela specific de hartie, tus si adeziv
tipografic. Este ca o lume paralela, departe de zgomotul si agitatia ce se
intrevad prin usile de la intrare. In librarie este liniste. Esti tentat sa
vorbesti in soapta, desi nu te afli intr-o biblioteca. Este respectul
instinctiv fata de cuvantul scris si fata de ceilalti oameni care se plimba
printre rafturi, iau o carte si raman minute in sir rasfoindu-i paginile si
disparand psihic in lumea ei fascinanta. Sunt librarii in care poti sta intr-un
spatiu special amenajat si poti citi cat iti doreste sufletelul. Si, de cele
mai multe ori, cartea respectiva te va insoti la plecare, devenindu-ti partener
de calatorie in lumea framantata de afara. Mi se intampla uneori sa ma pufneasca
rasul cand ma surprind cu capul plecat pe un umar si cu gatul intepenit de la
parcurgerea unui sir lung de titluri ale cartilor asezate pe raft. Fiecare
librarie are sistemul ei de aranjare a cartilor. Unele le aseaza dupa domeniu,
altele dupa edituri, altele in ordinea alfabetica a numelui scriitorilor. E o
adevarata provocare sa descoperi acest sistem, dar odata ce te-ai obisnuit cu o
anumita librarie, mergi drept la tinta atunci cand stii ce cauti.
Cateodata,
intru in librarie avand in buzunar o mica listuta cu cartile pe care mi-ar
placea sa le cumpar. Bantui adeseori pe Internet, pe site-urile editurilor, in
cautare de noutati incitante sau aflu despre cate o carte interesanta de la
prietenii cititori pasionati de pe Facebook. De acolo am aflat, spre exemplu,
de un proiect numit Booktopia. Ceea ce am vazut mi-a placut foarte mult si am
devenit si eu un booktopic. Delicioasa denumire, nu? Iar de pe grupul cititorilor
de cursa lunga din metrou am aflat despre o carte, „Zazie la metrou”, pe care
acum mi-o doresc cu disperare, pentru ca se pare ca este foarte, foarte
amuzanta. Iar mie imi place al naibii de mult sa rad. Am constatat ca, din
pacate, sunt tot mai rare cartile care au darul de a provoca hohote de ras si
cand aud de o astfel de „rara avis”, pornesc in cautarea ei cu determinarea
unui lup flamand.
![]() |
Sursa aici |
De cele mai
multe ori, insa, intru in librarie atrasa pur si simplu de un fior, de o
intuitie ciudata cum ca acolo ma asteapta ceva, o carte cu dedicatie speciala
pentru mine. Asa ca, ma las in voia celui de-al saselea simt de soricel de
biblioteca si, culmea … nu ma insel niciodata. Acea carte chiar se afla acolo,
fie ca este o carte de psihologie, sau un SF, sau un roman de dragoste nebuna.
Bine, trebuie sa recunosc ca fiecare astfel de incursiune intr-o librarie se
soldeaza cu adevarate ravagii in contul propriu si personal, pentru ca micul
soricel de biblioteca este un nesatul, nu se opreste niciodata la o singura
carte ci pleaca cu bratele incarcate de volume de tot felul.
Cel mai rau
este in perioada targurilor de carte. Fac economii luni de zile pentru aceste
targuri. Iar cand ma vad in acel spatiu urias, plin pana la refuz cu carti,
pazea! Atunci sa te tii! Sunt practic de neoprit. Sunt ca un dependent de
droguri in sevraj. De unde pornim? Uite Editura Trei. Aici sigur gasesc cateva
carti de psihologie practica si ceva SF-uri bune. Publica!!! Uau, carti de business
si de actualitate, care te trezesc la realitate cu cativa ghionti bine tintiti.
Am ajuns si la Curtea Veche. Unde o fi Nemira? Vreau niste SF-uri bune. Ce de
carti!!! O vreau si pe asta! OOO, asta in nici un caz nu trebuie sa-mi
lipseasca! Maiculita, de cand caut cartea asta! Hmm, asta pare foarte
interesanta! Ia te uita, astea sunt la reducere, cum sa scap o asemenea ocazie!
Si tot asa. Dialogul meu intern este o avalansa de argumente de ce ar trebui sa
cumpar o carte sau alta. Iar bietul contabil ascuns intr-un colt de buzunar,
cel care sta cu ochii pe portofel ca pe sfintele moaste, nici nu mai
indrazneste sa cracneasca, pentru ca este redus la tacere cu brutalitate de
micul soricel de biblioteca aflat in lumea lui paralela.
Acasa am o
biblioteca destul de mare, care isi continua expansiunea saptamanal cu noi si
noi titluri. Am rezervat o zona speciala pentru cartile necitite. Trebuie sa
pastrez o anumita ordine, altfel stilul meu nebunesc si compulsiv de a cumpara
carti va duce la o adevarata debandada. Nu de putine ori ma surprind
intrebandu-ma cand, Doamne iarta-ma, o sa reusesc sa citesc toate cartile
astea? Ziua are in continuare 12 ore, noaptea tot pe atat, timpul din pacate nu
se dilata direct proportional cu numarul cartilor din biblioteca mea. Dar,
apoi, ingrijorarea dispare. O sa le citesc cand o sa le vina randul. Fiecare la
timpul ei. Ca doar nu mi-au sarit in brate ca sa arate frumos pe un raft de
biblioteca! Sunt tare mandra cand ajung la finalul unei carti. Atat de multe
informatii pretioase se ascund in paginile lor. Oricat as fi de obosita sau
suparata, o carte buna intotdeauna ma relaxeaza si imi da puterea sa merg mai
departe.
![]() |
Sursa aici |
Am o multime
de carti si in calculator, si pe e-reader. Ce? Credeati ca nu am tinut pasul cu
vremurile? Oho, si inca cum! Cred ca am fost unul dintre primii cumparatori de
e-reader, cu mult inainte sa apara pe Emag sau chiar in Romania. L-am comandat
special tocmai din US, New York, si am fost foarte, foarte mandra de achizitia
mea. Inca sunt. E-reader-ul este super tare. Dar, continui sa prefer cartile in
forma lor clasica. Imi place textura hartiei, caldura pe care o transmite,
fosnetul linistitor si culoarea placuta ochilor. Sunt programe de calculator
care incearca sa creeze senzatia vizuala a hartiei tiparite. Nu este insa
acelasi lucru.
Timpul
petrecut in metrou sau in autobuz este mana cereasca pentru mine. O jumatate de
ora, cel putin, doar pentru a citi. Ma bucura cand vad si alti oameni citind in
jurul meu. Ma uit la cartile pe care le citesc ceilalti si imi spun in sinea
mea: „Pe asta am citit-o. Buna de tot! Inspirata alegere!” sau „Asta pare
interesanta. Ia sa o caut si eu.”
Vara prefer sa
citesc in parc, pe o banca, la umbra. Din cand in cand, cei care trec pe alee
imi distrag atentia pentru cateva secunde, tocmai bune pentru a reflecta un pic
la ceea ce tocmai am citit sau a-mi lasa gandurile sa zburde libere. Apoi, ma
intorc in universul meu paralel si tot restul dispare in ceata si tacere.
Imi place sa
acompaniez cartea cu o cana cu cafea fierbinte, daca este frig afara, sau cu un
Frappe rece si delicios, daca soarele arde prea tare. Gustul e mult, mult mai
bun iar textul … de milioane.
Am tot
incercat sa gasesc o formula pentru a-mi tempera nevoia compulsiva de a cumpara
carti. Dupa multa „chibzuiala”, am cazut de acord cu mine insami pentru
urmatoarea varianta: de acum inainte voi cumpara doar o carte pe saptamana. In
fiecare miercuri. Exceptie vor face, binenteles, targurile de carte. Acolo imi
voi acorda libertate deplina. Noroc ca nu sunt decat doua targuri mari pe an. In
Bucuresti.
A fost o vreme
in care credeam ca orice problema isi gaseste solutia in carti. Din pacate, nu
este chiar asa. Dar, ele te ajuta sa fi mult mai flexibil in gandire, mai
deschis spre neobisnuit, mai tolerant si mai adaptabil. Iti dau, pur si simplu,
curajul sa traiesti. E ca o revelatie. Te loveste precum un baros in moalele
capului. Cam asta fac revelatiile, nu? Ridici nasul din carti si spui: „Uau!
Stai ca mai avem si altceva pe aici. Lucruri de facut, oameni de cunoscut,
experiente de ... experimentat. Super!”
Cartile mi-au
schimbat modul de a privi lumea. Anumite carti, binenteles. M-au ajutat sa
inteleg cam cu ce se mananca viata asta pe care o traim noi aici, pe micuta
noastra planeta. M-au ajutat sa vad mai departe de orizontul limitativ si
frustrant al conventionalismului cotidian. Mi-au aratat ca exista mult mai mult
decat se vede cu ochiul liber si ca daca ceva nu poate fi vazut asta nu
inseamna ca nu exista. Cum sunt emotiile, de exemplu. Sunt greu de descifrat,
dar stim cu totii ca ele se afla acolo, in adancul sufletului si se pricep de
minune sa ne rascoleasca din cap pana-n picioare.
Eu, personal,
nu-mi pot imagina o lume fara carti. Imi este absolut imposibil sa ma vad
traind intr-o lume fara informatii, fara fantezie, fara cuvinte mestesugit
impletite in fraze, combinate apoi in paragrafe si puse in pagini cu aroma de
lemn si cerneala. Ar fi Iadul pe Pamant.
Fiecare carte
are un ritm ale ei, o cadenta, o muzicalitate aparte, proprie si unica. E o melodie
minunata, scrisa nu cu note ci cu cuvinte, care suna divin atunci cand sunt in armonie
deplina. O carte buna e o poarta spre Rai iar ...
„Paradisul, fără nici o îndoială, nu-i decât o imensă bibliotecă.”
Gaston Bachelard.
![]() |
Sursa aici |