Scurt, cuprinzător și … delicios

”Crede că poți și vei fi deja la jumătatea drumului. ”

Theodore Roosevelt

N-am fost niciodată preocupată de gătit. Mai ales dulciuri. Asta era treaba mamei. Ea era cofetăreasa familiei. Încă din copilărie era pasionată de tot ce înseamnă torturi, plăcinte, creme, foietaje, dulcețuri, cozonaci și alte asemenea bunătățuri care fac deliciul gurmanzilor amatori de glucide. Făcea cele mai minunate prăjituri care au existat vreodată. Din păcate pe mine n-a reușit să mă învețe. Nu aveam nici răbdare și nici pasiune pentru așa ceva. Nu semănam deloc cu ea în privința asta.

Mi-au rămas de la ea câteva rețete minunate de prăjituri, în special două checuri fantastice. Au fost rare ocaziile în care am asistat la prepararea lor. Și mai rare cele în care am participat efectiv. Eram mai iute ca mercurul când era vorba să o tulesc din bucătărie. De obicei le găseam gata făcute. Nu știam cum se prepară dar știam foooooarte bine cum trebuie să arate și, mai ales, ce gust trebuie să aibă. Divin … cum altfel?

Mi-au trebuit aproape trei ani să-mi iau inima în dinți și să-mi încerc talentele de cofetar. Și mai ales norocul. Mama are două rețete de chec, unul cu cacao, alintat „checul pufoșenie” și unul cu nuci, stafide, rahat și fructe confiate, alias „checul cu multe”. Recunosc că mie îmi place mai mult cel cu cacao, dar „checul cu multe” este de departe preferatul majorității familiei și prietenilor. Pentru că este absolut delicios și inedit.

Prin urmare, mi-am încercat norocul mai întâi cu „pufoșenia”, checul cu cacao. Spre surprinderea mea, urmând întocmai indicațiile din rețetă, am obținut un chec minunat. Norocul începătorului, mi-am zis. L-am făcut și a doua oară și … miracol … l-am reușit din nou. La fel și a treia oară, iar de la a patra m-am considerat deja profesionistă în domeniu. Eu am o minte mai matematică, așa că rețetele trebuie să fie foarte clare și explicite iar cantitățile foarte bine drămuite. Altfel, m-ai pierdut de mușteriu. Dacă mă iei cu „după gust” sau „după ochi” sau „cam, circa, aproximativ, în jur de …” îmi iese categoric omletă cu ciuperci în loc de tort cu ciocolată. Nu am deloc imaginație când e vorba de prepararea dulciurilor. Și nici la capitolul aproximări nu stau prea bine.

Încurajată de succesul repetat și absolut nesperat, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să-mi încerc norocul și cu „checul cu multe”. Aici a fost puțintel mai complicat. E o rețetă mai migăloasă și implică oarece răbdare, pe care trebuie să fi dispus să o acorzi. Altfel … Am avut o tonă de emoții, dar a meritat. Checul a ieșit extraordinar. Fără falsă modestie. Totuși, s-ar putea să fie „norocul începătorului”. Ceea ce înseamnă că ar trebui să fac fiecare prăjitură o singură dată, ca să fiu sigură că îmi iese excelent. Deși, dacă stau bine și mă gândesc, regula asta nu se aplică și la clătite. Prima, și unica încercare, s-a soldat cu o omletă absolut originală. Oare cum am reușit să recuperez clătita azvârlită după aragaz? 

 

Sursa aici

De fiecare dată când am făcut checurile, am simțit că mama era alături de mine. Era ca și cum îmi șoptea la ureche ce să pun, cum să pun, cât să pun, când să mă opresc sau dacă să le mai las sau nu la cuptor. Și de fiecare dată checurile au avut gustul și aspectul celor făcute de ea, ca și cum chiar ea le-ar fi făcut. Pentru că ea le făcea cu dragoste, cu plăcere, cu pasiune. Ăsta era ingredientul ei secret.

Ce mi-a venit să vă povestesc aventurile mele „cofetărești”? 

Am crezut mereu că nu o să mă pricep niciodată la copt prăjituri, că sunt un dezastru în bucătărie. Convingerea asta m-a ținut aproape jumătate din viață departe de ceea ce acum îmi place tot mai mult. Pur și simplu nu am vrut să încerc, atât de adânc era înrădăcinată ideea. Bunica mea avea o vorbă: „Nu există „nu pot”, există „nu vreau”. Mi-o spunea ori de câte ori mă încăpățânam să nu fac un lucru sau altul sub pretextul că nu pot să-l fac. Și adevărul este că, de fapt, nu vroiam să fac acel lucru, nu aveam cheful sau dispoziția necesară sau îmi era, pe cinstite, lene. Dar puteam să-l fac. Categoric puteam.

I-ați inima în dinți și pune mâna și fă ceea ce te gândești că nu poți să faci dar ți-ai dori să faci. Nu te mai învârti în jurul cozii pe motiv că nu te pricepi sau că oricum nu o să iasă bine. Nu ai de unde să știi ce va ieși dacă nu încerci. Și ce dacă nu iese bine din prima? Fiecare șut în fund este un pas înainte. Fiecare prăjitură arsă sau necoaptă, amară sau leșinat de dulce, suspect de revărsată sau prototip de ghiulea medievală te aduce mai aproape de creația perfectă. Și asta este valabil pentru orice, nu doar pentru prăjituri. Am învățat pe propria-mi piele. 

Important este să-ți dorești din suflet să iasă totul bine și să pui multă, multă, enorm de multă dragoste în ceea ce vrei să faci. Nu te costă nimic să încerci. Lasă deoparte orgoliul, mândria, ego-ul și altele asemenea. Distrează-te. Joacă-te. Râzi și simte-te bine. Nu ți-au ieșit clătitele? Nici o problemă. Transformă-le în omletă. Va avea exact același gust. Ți-au mai rămas ceva șuruburi după ce ai asamblat patul de la Ikea? Nici o problemă. Desfă-l și ia-o de la capăt. Te vei alege cu o îndemânare net îmbunătățită și vor scădea și șansele ca patul să se dejghine exact când ți-e somnul mai dulce. Ai scăpat prea multă sare în tocăniță? Nici o problemă. Scapă și câțiva cartofi și te-ai făcut și cu un piure pufos și binevenit.

Limita imaginației este … că nu prea este. Poți face orice îți trăsnește prin minte. Trebuie doar să vrei. Atât. Doar să vrei și … să fi dispus să cureți după aragaz, la final.     

 

Cât despre rețete … Luați-vă gândul. Sunt secret de familie. Dar vă invit cu drag la o degustare. N-o să vă pară rău. Sper.    

 

Sursa aici

“Lucrurile nu sunt greu de făcut . Greu este să te pui în stare de a le face.”

Constantin Brâncuși

Cu drag despre ... curățenie

„Primăvara este pentru suflet un surâs al infinitului”

Victor Hugo

Când vine primăvara, ne trezim parcă din senin cu un chef nebun de nou, de curat, de aerisit, de proaspăt. Toată lumea se apucă de curățenie. Ca și cum, într-o dimineață anume, în mintea multora dintre noi apare un singur cuvânt ce se repetă hipnotic: „Curățenie! Curățenie! Curățenie!”. Așa că, facem câteva genoflexiuni ca să ne încălzim mușchii, dansăm un picuț ca să punem sângele în mișcare și să deblocăm articulațiile olecuță ruginite, ne punem căștile pe urechi … valabil pentru iubitorii de sunete armonioase … și pornim la treabă.  

Mai întâi sunt luate la puricat șifonierele. Scoatem hainele subțiri, punem în spate hainele groase, ascundem căciulile și mănușile, pitim paltoanele și canadienele, spălăm, călcăm și aranjăm bluze, fuste și rochițe vaporoase. La revedere negru, gri și maro, bine ați venit culorilor vii, vesele și savuroase. Cizmele la locul lor în cutie, pantofii la înaintare, sandalele la îndemână. 

Înainte de asta, însă, trebuie menționat că se procedează la evaluarea extrem de critică a garderobei și sortarea ei cu maximum de responsabilitate. Ce nu mai este la modă mai poate fi păstrat pentru momentele vintage, ce nu mai vine bine, pe motiv de variate fluctuații ponderale sau rearanjări strategice, va lua drumul donațiilor iar cele care nu au mai fost îmbrăcate de doi ani de zile, sau chiar mai mult, vor fi atent examinate și li se va hotărî soarta în funcție de starea de spirit a posesoarei. Adică, le mai dă o șansă sau le aruncă drept în sacul cu „exilați”. La final, după ce entuziasmul cotrobăielii prin șifoniere și dulapuri se epuizează, ne întoarcem cu picioarele pe pământ și constatăm șocate că am rămas cu mai bine de jumătate de garderobă în aer. Dar … și aici vine partea plăcută a curățeniei de primăvară … ne așteaptă o sesiune de … SHOPPING!!! Bine … pe măsura finanțelor disponibile. Dar ce poate fi mai plăcut decât să aducem în șifonier miresme proaspete de haine noi, moderne și croite pe măsură. 

Sursa aici

 Până aici, toate bune. Asta se poate numi partea „soft” a curățeniei. Floare la ureche și fără prea mare efort. Urmează, însă, partea „hard”, cu care nu este de glumit. În ordinea numerelor de pe tricou, avem: covoare ce trebuie scuturate zdravăn, geamuri care trebuie să fie sclipitoare, nici un fir de praf nu trebuie să se zărească pe nicăieri, perdelele trebuie să fie imaculate și înmiresmate, cămara trebuie reamenajată, bucătăria trebuie să arate precum un laborator aseptic, baia trebuie să strălucească la propriu, totul trebuie lustruit și nici o pată nu are voie să supraviețuiască operațiunii „Curățenia de primăvară”. Trebuie, trebuie, trebuie. Hip, hip, ura!!! Sună al naibii de complicat, nu?

Nu e ușor să faci curățenie și chiar mai greu este să o păstrezi dar curățenia de primăvară poate avea și un inedit efect terapeutic. E mai simplu să bați covorul atunci când în locul lui îți imaginezi figura cuiva pe care ai o ciudă teribilă și pe care … mamă, mamă … ce l-ai mai plesni dacă nu ai fi un om civilizat și cu nervii la locul lor. Așa că, lovirea cu dârzenie și pasiune a persanului ce ține loc de victimă nu numai că îți satisface nevoia de răzbunare, dar te obosește suficient ca să nu-ți mai bântuie prin minte cine știe ce gânduri necugetate. Sau când dai cu aspiratorul, îți poți imagina că odată cu praful și scamele de pe covor arunci și problemele care te frământă sau gândurile care te macină. Din păcate, ele se întorc imediat ce ai avut nefericita inspirație de a scutura sacul aspiratorului. Mai ales dacă nu ai fost suficient de atent să te afli într-o zonă fără curent. De aer, nu electric. Vorba aceea: „Când se duce parcă vine și când vine parcă stă”. Spălatul geamurilor face bine la mușchii brațelor și la exersarea echilibrului, cățăratul pe pervazul subțire fiind o adevărată aventură și sursă de adrenalină pură, direct proporțională cu înălțimea la care se execută operațiunea. În special pentru cei care la mai mult de doi metri de la sol încep să aibă o ciudată senzație de imponderabilitate. Oricum, terapie sau nu, la final te alegi sigur cu o minunată febră musculară de la toate mișcările de sus, jos, apucat, ridicat, târât, cărat și alte astfel de jonglerii care se execută de regulă la curățenia de primăvară. Și nu numai. Dar o aspirină le rezolvă pe toate.    

Glumă, glumă, sau cum se spune în popor: „Râzi tu, râzi, Harap Alb!” dar curățenia în casă înseamnă, în același timp, curățenie în gânduri și în suflet. Sunt momente în care poți fi singur cu tine însuți și, inevitabil, mintea începe să „zburde” spre acele zone mai puțin confortabile unde stau la pândă temeri, preocupări, griji, frământări, neliniști. Poți fie să o lași să-și facă de cap, fie să o blochezi și să închizi totul în spatele unor porți grele, folosindu-te de pretextul că ai treabă și nu ai timp de „prostiile” ei. Dar, e poate cel mai bun prilej să arunci un ochi asupra lor, să nu te mai ascunzi, să nu mai fugi din calea lor. Când începi, de exemplu, să golești dulapurile și să arunci sau să donezi tot ce nu mai folosești, nu mai porți sau, pur și simplu, nu-ți mai place, arunci odată cu ele și o mare parte din balastul emoțional care îți strivește sufletul. Pe măsură ce pui lucrurile în ordine, le aranjezi într-un mod nou, proaspăt, parcă și gândurile se așează singure în așa fel încât să scoată la iveală idei, soluții, să-ți ofere noi perspective, modalități inedite de a privi și înțelege problemele care te frământă. Când vezi cum spațiul se aerisește, se luminează, se simplifică, este ca un catharsis. Ca o detoxifiere mentală și sufletească. Te alegi nu doar cu o casă curată și primitoare, ci și cu o minte mai limpede și un suflet ușor. Respiri adânc și îți umpli plămânii cu aer până la refuz, ești mai optimist, mai vesel, mai încrezător.

Adevărul e că prea multe lucruri sufocă. Îți iau aerul, lumina, spațiul. Lucrurile care nu îți sunt de folos atârnă ca o piatră de moară. Te împiedici mereu de ele și-ți creează o stare de iritare, o senzație de disconfort, de lipsă. Da, prea multe lucruri pot crea sentimentul de lipsă. Lipsă de spațiu, lipsă de chef, lipsă de entuziasm atunci când primești ceva nou („Unde, Doamne iartă-mă, să-l mai pun și pe ăsta?”). Dacă ai obiecte pe care nu le-ai mai folosit de peste un an … DĂ-LE! Fără nici cel mai mic regret. Nu le păstra în ideea că poate le vei folosi cândva. Te asigur că nu o vei face. Le vei uita din nou în colțul lor până la următoarea curățenie de primăvară. Dă-le cu dragă inimă cuiva care are nevoie de ele. Te vei simți mai bine, mai liber, mai relaxat. 

Nu mai priviți curățenia de primăvară, și curățenia în general, ca pe o corvoadă. Priviți-o ca pe un moment de introspecție, de aducere la suprafață a trăirilor amorțite, uitate sau alungate, de confruntare cu acele probleme pe care tot evităm să le rezolvăm. E o sursă uimitoare de inspirație. Acele momente de muncă fizică, de sudoare și efort, pot scoate la lumină idei excepționale și perspective absolut fabuloase. Mintea e pusă la lucru la fel de mult ca și corpul. Iar sufletul … se simte în largul lui.

Primăvara este prin definiție un anotimp al emoțiilor, al trezirii, al revelațiilor, al conștientizării. Te scuturi de amorțeala lungilor zile mohorâte de iarnă, care te ademeneau la lâncezeală și la un „dolce far niente” fără mustrări de conștiință. Ești din nou plin de energie și cu dor de a face, a merge, a crea, a visa, a descoperi. Te simți vinovat dacă stai locului și nu onorezi minunata zi de afară cu prezența ta. Când cerul este atât de albastru că te dor, efectiv, ochii privindu-l, când soarele încălzește cu atâta drag și copacii sunt încărcați de flori iar parfumul lor este absolut amețitor, cum să nu-ți zboare mintea la tot felul de lucruri inedite pe care ai vrea să le faci, la locurile aparte pe care ai vrea să le vezi, la oamenii fascinanți pe care ai vrea să-i cunoști, cum să nu-ți simți inima plină de o bucurie fără motiv? 

Și astfel, o simplă curățenie de primăvară se poate transforma în ceva miraculos. Depinde doar de cum alegi să o privești. Ca pe o obligație nesuferită sau ca pe un mijloc de a pune trupul, mintea și sufletul în armonie și inspirație.

Și, apropo … s-au întors rândunelele!

 

Sursa aici

„Ziua în care Domnul a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara.”

Bern Williams