„În fiecare minut de furie pierzi 60 de secunde de
fericire.”
Ralph Waldo
Emerson
Ieri m-am purtat urat. Nu
este prima oara si nu va fi nici ultima. De asta sunt convinsa. Am fost toata
ziua un car de nervi. Era o senzatie iritanta, un amestec de furie si frica, la limita atacului de panica. Aveam motive, dar
nu despre ele este vorba aici. Inca de cand am plecat de acasa m-a insotit
starea de enervare. Acea stare cand nu suporti sa fi atins de nimeni, orice
gest cat de mic, orice privire, orice soapta te fac sa-ti iesi din minti. Si strangi din dinti pentru ca stii ca
trebuie sa te stapanesti, ca nu este deloc indicat sa sari la carotida unui necunoscut
in mijlocul vagonului de metrou doar pentru ca telefonul lui mobil are o
sonerie absolut innebunitoare care suna, si suna, si suna iar tantalaul se
cauta disperat prin buzunare si nu da de el.
Furia
se autoalimenteaza. Am observat, in cazul meu, ca mi-e mai
usor sa fiu furioasa decat sa incerc sa ma calmez. Imi pierd rabdarea, nu am
chef de nimic, devin excesiv de critica si imi aduc aminte de tot ce nu-mi
place pe lumea asta. Cu cateva vorbe morocanoase ii indepartez pe cei care
nu-mi sunt simpatici si care au nefericita inspiratie sa ma intrebe ceva sau
sa-mi ceara ceva. Si scapa ieftin, credeti-ma. Urmatoarea faza e aruncatul cu
dosarele sau cu orice altceva imi este la indemana. Razant.
La birou m-am purtat
cat de normal am putut. Dar nu am reusit sa ma abtin intru totul si m-am ratoit la o persoana pe care n-o
prea agream. Dupa asta mi-a parut rau. Intotdeauna imi pare rau si imi cer
scuze. Dar pe moment simt o satisfactie si o usurare cand ma port urat. Parca
tot raul din mine il vars in capul celuilalt. Stiu ca nu e bine. Stiu ca doar
de mine depinde cum aleg sa reactionez. Dar sa dea naiba daca nu e bine
cateodata sa dai frau liber furiei. Doar ca nu impotriva cuiva. Mai bine spargi
ceva, sfasii ceva, rupi ceva (nu carotide, bineinteles), dar nu-i face rau
altuia. Buddha a spus: „Sa tii furia in
tine e ca si cum ai prinde un carbune incins pe care vroiai sa-l arunci in
altcineva. Tu o sa te arzi.” Cu ce ma aleg de pe urma nervilor? In cel mai
bun caz cu o durere de cap. Dar, de cele mai multe ori, le stric si celorlalti
ziua, ii fac sa se simta mizerabil si ma trezesc si cu reputatia de nevrozata.
Parintii mei mi-au zis
mereu: „Nu este nimeni obligat sa-ti suporte tie hachitele”. Si aveau perfecta
dreptate. Ca-ti place, ca nu-ti place, ceilalti au si ei problemele lor,
tristetile lor, furiile si temerile lor. Nu rezolvam nimic daca ne apucam sa ni
le aruncam unui altora in cap.
Si atunci, daca stiu
toate astea, de ce continui sa aleg nervii in locul calmului? De ce ma simt
bine cand ranesc? De ce imi este mai usor sa ma port urat decat sa fiu
politicoasa? Daca alegerea este a mea, ce
ma face sa aleg partea intunecata in detrimentul zambetului si bunavointei?
Poate pentru ca imi doresc sa justific cu orice pret comportamentul negativ? Sa
dau vina pe ceilalti pentru ca vin intr-un moment nepotrivit, sau au o
intonatie mai stridenta, sau nu inteleg lucruri elementare si ma fac sa-mi pierd
timpul cu explicatii prozaice? Bineinteles
ca ceilalti nu au nici o vina. Ei se comporta absolut normal. Eu sunt cea
care le interpretez comportamentul in functie de starea mea de spirit, il pliez
pe furia mea mocnita si stau la panda asteptand momentul potrivit sa ma
napustesc.
Emotiile
sunt intense dar nu dureaza mult. Este o reactie
instinctiva, impulsiva, care apare de niciunde dar care lasa in urma o trena de ganduri, senzatii, trairi in
cascada. Si atunci, OK, inteleg ca in primul minut sunt cumva la cheremul
hormonilor si neurotransmitatorilor care-si fac de cap, dar dupa aceea? Cand
devii constient de emotia pe care o traiesti, cand iti dai seama ca se intampla
ceva care nu prea e in regula, de ce continui? De ce o lasi sa faca din tine o
marioneta? Poate pentru ca acolo, in adancurile sufletului, ceva tanjeste sa
fie rezolvat, descifrat, deslusit, eliberat? Si pentru ca nu vrei sa te
confrunti cu ceea ce este ascuns acolo, pentru ca il impingi si mai abitir sub
obroc, el incearca din rasputeri sa-ti atraga atentia? Folosim furia ca o
supapa de refulare si ii folosim pe ceilalti ca paravan sau motiv pentru a nu
ne confrunta cu adevaratele probleme. Ii ranim pe cei din jurul nostru doar
pentru ca ne este frica sa ne privim
sufletul.
„Cand
furia pune stapanire pe tine, gandeste-te la consecinte.”
Confucius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu